Dovizhdane, CSKA 1948 Sofia! Tavi Popescu a marcat golul de 3-2 pentru FCSB și a închis calificarea, după o fază comică | VIDEO

Redactor:
Robert Vișan
Dovizhdane, CSKA 1948 Sofia! Tavi Popescu a marcat golul de 3-2 pentru FCSB și a închis calificarea, după o fază comică | VIDEO
  • Publicat:

Octavian Popescu, extrema stânga în vârstă de 20 de ani de la FCSB, a marcat golul care a închis jocul cu CSKA 1948 Sofia.

Dovizhdane, CSKA 1948 Sofia! Tavi Popescu a marcat golul de 3-2 pentru FCSB și a închis calificarea, după o fază comică

Meciul dintre FCSB și CSKA 1948 Sofia s-a disputat joi seară, în cadrul manșei a doua a turului II preliminar din Conference League, pe Stadionul „Arcul de Triumf” din București, iar roș-albaștrii au învins cu scorul de 3-2, după golurile marcate de către Damjan Djokovic (min. 27 și min. 82), respectiv Octavian Popescu (min. 90+1).

În primul minut al prelungirilor acestei întâlniri, Octavian Popescu a profitat de bâlbâiala din apărarea bulgarilor. Portarul lui CSKA 1948 Sofia a respins până la unul dintre coechipieri, acesta a trimis greșit până la Andrei Cordea, iar românul a pasat pentru Octavian Popescu și acesta a trimis din interiorul careului direct în poarta oaspeților.

  • Vezi AICI VIDEO cu golul marcat de către Octavian Popescu în FCSB – CSKA 1948 Sofia!

Cotat la 3.8 milioane de euro de către Transfermarkt, Octavian Popescu și-a trecut în cont cel de-al doilea gol pentru FCSB în acest sezon, după cel din victoria cu Oțelul Galați din Superliga, scor 2-0.

FCSB s-a calificat în turul III preliminar din Conference League, unde o va întâlni pe Nordsjaelland, vicecampioana din Danemarca. Meciul tur se va disputa joi, 10 august, la București, urmând ca returul să aibă loc pe 16 august, în Danemarca.

Robert Vișan / Redactor
Student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și tânăr de perspectivă în domeniu, și-a început cariera în anul 2021, fiind primit cu brațele deschise în cadrul familiei ProSport. Este pasionat în special de fotbal, handbal și tenis. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vești crunte despre prințesa Kate Middleton. Soția Prințului William „nu va mai fi niciodată ca înainte”
Vești crunte despre prințesa Kate Middleton. Soția Prințului William „nu va mai fi niciodată ca înainte”
Nu mai vor să lucreze cu Dan Petrescu! Antrenorul, părăsit de întreg staff-ul alături de care a scris istorie
Nu mai vor să lucreze cu Dan Petrescu! Antrenorul, părăsit de întreg staff-ul alături de care a scris istorie
Bogdan a murit carbonizat după ce mașina pe care o conducea s-a izbit puternic de o cisternă plină cu benzină! Familia îl căuta neîncetat, fără să știe ce se întâmplase, de fapt, cu el: „Să fii bine acolo sus”
Bogdan a murit carbonizat după ce mașina pe care o conducea s-a izbit puternic de o cisternă plină cu benzină!…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Cum arată acum tânăra care la vârsta de 7 ani cântărea 220 kg. Ani la rând a consumat 10.000 de calorii zilnic
Cum arată acum tânăra care la vârsta de 7 ani cântărea 220 kg. Ani la rând a consumat 10.000 de…
Din ce face bani Monica Gabor în America. Irinel Columbeanu a dat-o de gol: „Nu mai are nicio afacere!”
Din ce face bani Monica Gabor în America. Irinel Columbeanu a dat-o de gol: „Nu mai are nicio afacere!”
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Ploaia cu grindină a tocat într-o oră recolte de milioane de lei din ţară. Zonele lovite de furtuni cu gheaţă zilele viitoare
Ploaia cu grindină a tocat într-o oră recolte de milioane de lei din ţară. Zonele lovite de furtuni cu gheaţă…
Succes COLOSAL pentru SpaceX! Elon Musk A PLÂNS de bucurie
Succes COLOSAL pentru SpaceX! Elon Musk A PLÂNS de bucurie
Nora milionarului care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut în noi ipostaze provocatoare!
Nora milionarului care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut în noi ipostaze…
Întâlnire secretă în parc cu ceas de 620,000 € la mână! Două familii bogate și influente ale României au schimbat câteva vorbe departe de ”pereții care au urechi”
Întâlnire secretă în parc cu ceas de 620,000 € la mână! Două familii bogate și influente ale României au schimbat…
Pregătiți-vă SĂ DAȚI BANI în plus. S-a anunțat ce urmează să se întâmple: Ceva ce nu li s-a spus că va urma
Pregătiți-vă SĂ DAȚI BANI în plus. S-a anunțat ce urmează să se întâmple: Ceva ce nu li s-a spus că…
Tinerii stropiți cu acid, urmăriți! Băiatul a povestit totul: Am găsit...
Tinerii stropiți cu acid, urmăriți! Băiatul a povestit totul: Am găsit...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Thomas Shelby revine. Filmul „Peaky Blinders” a fost confirmat: „Asta este pentru fani”
Thomas Shelby revine. Filmul „Peaky Blinders” a fost confirmat: „Asta este pentru fani”
S-au pus în vânzare bilete pentru meciul Naţionalei cu Liechtenstein la stadionul Steaua
S-au pus în vânzare bilete pentru meciul Naţionalei cu Liechtenstein la stadionul Steaua
Acte ITP 2024: Ce documente trebuie să ai la tine? E OBLIGATORIU ca să treci testele
Acte ITP 2024: Ce documente trebuie să ai la tine? E OBLIGATORIU ca să treci testele
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare aprinsă
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare aprinsă
×